Montarea unui stâlp de gard de până la 3,8 m

În listele de prețuri, „înălțimea stâlpului” înseamnă de regulă lungimea totală a stâlpului, nu înălțimea gardului deasupra solului. O parte din stâlp stă în fundația de beton, de obicei aproximativ 80 până la 100 cm. La un stâlp de 3,8 m rămân deci deasupra pământului cam 2,8 până la 3 metri. Înainte de comandă merită să clarifici cu executantul cum calculează el, pentru că o diferență de un metru schimbă tot proiectul.

Situațiile tipice în care această variantă are sens:

• plasă în jurul unui teren de sport, al unui teren de tenis sau al curții unei școli, unde mingea nu trebuie să treacă peste gard,
• plasă de oprire în spatele porții de fotbal sau lângă un drum, care protejează împrejurimile de mingi,
• gard înalt spre un drum aglomerat sau spre vecin, unde proprietarul vrea intimitate și completează plasa cu o plasă de umbrire,
• gard cu două rânduri de plasă suprapuse sau cu prelungitor pentru sârmă ghimpată, la depozite și curți de firme,
• stâlpi care susțin o poartă, o portiță sau o automatizare și de aceea trebuie să fie mai lungi și ancorați mai adânc decât stâlpii din jur.

Dacă gardul are deasupra solului până la doi metri, un stâlp înalt crește inutil cerințele pentru fundație și materiale. În acest caz alege o variantă mai scurtă.

La prima vedere, toate trei fac același lucru: stâlpul se așază în groapă și se toarnă beton. Diferența stă în forțele pe care stâlpul trebuie să le suporte, iar acestea cresc cu înălțimea mai repede decât te-ai aștepta. Vântul acționează pe toată suprafața gardului, iar cu cât stâlpul e mai lung deasupra solului, cu atât apasă cu o pârghie mai mare asupra fundației.

• Stâlp de până la 2,4 m: gard obișnuit de grădină, cu plasă sau panouri, până la aproximativ 1,5 până la 2 m înălțime. Fundația e mai mică, iar un om cu experiență și un ajutor pot monta stâlpul de pe sol, fără scară.
• Stâlp de până la 2,7 m: gard de circa doi metri cu rezervă, de exemplu cu prelungitor sau pe pantă, unde trebuie compensate diferențele de nivel. Cerințele pentru fundație cresc, dar procedura rămâne aceeași.
• Stâlp de până la 3,8 m: gard de circa trei metri înălțime. Fundația trebuie să fie mai adâncă și mai lată, stâlpul mai robust, contrafișele mai dese, iar distanțele dintre stâlpi mai mici. La montaj sunt necesari cel puțin doi oameni, o scară pentru verificarea părții de sus și o sprijinire provizorie până se întărește betonul.

Practic, stâlpul de 3,8 m nu este doar „puțin mai lung”. E mai greu, se manevrează mai dificil, orice abatere de la verticală se vede mai bine sus, iar o greșeală la fundație se vede prin înclinarea întregului panou de gard. De aceea, la această variantă socotește mai mult timp pe bucată și o cantitate mai mare de beton.

Ce stâlp să alegi

La un gard înalt, rigiditatea profilului e decisivă. Un stâlp rotund subțire, care la un gard de doi metri rezistă fără probleme, începe să se îndoaie la trei metri cu plasă de umbrire în vânt.

• Stâlpii rotunzi din oțel, zincați și adesea cu înveliș PVC, sunt cei mai folosiți la plasă. Pentru un gard înalt se alege un diametru mai mare și un perete mai gros, de obicei după recomandarea producătorului sistemului.
• Țevile rectangulare și pătrate sunt mai rigide pe o direcție. La profilul dreptunghiular, latura mai lungă se orientează perpendicular pe gard, ca să reziste mai bine vântului.
• Stâlpii pentru sisteme cu panouri bordurate se folosesc mai rar la această înălțime, pentru că panourile sunt de obicei mai joase. Dacă panourile se montează unul peste altul, se lucrează după instrucțiunile producătorului.
• Stâlpii din lemn la această lungime sunt grei și putrezesc în pământ. Dacă îi vrei totuși, ar trebui să stea pe o talpă metalică de ancorare deasupra solului, nu în beton.
• Stâlpii din beton sunt foarte grei, iar la trei metri deasupra solului se montează greu fără utilaje.

Fundația în pământ

Cel mai des se face o fundație separată din beton pentru fiecare stâlp. La un stâlp înalt, groapa se sapă aproximativ 80 până la 100 cm adâncime, adică sub adâncimea de îngheț, iar în zonele de deal și de munte, unde pământul îngheață mai adânc, uneori și mai mult. Lățimea e de regulă de cel puțin 30 cm, la stâlpii de colț și de poartă mai mare. Pe fund se pun câțiva centimetri de pietriș, ca apa să se poată scurge. Se folosește de obicei beton de clasă C16/20 până la C20/25, preparat pe loc sau adus cu autobetoniera când sunt mulți stâlpi. Betonul uscat la sac e comod, dar la fundații adânci îți trebuie mulți saci și e important să-l amesteci și să-l compactezi bine.

Stâlpul în soclu

Dacă gardul stă pe un soclu din blocuri de cofraj, stâlpul se betonează direct în golurile blocurilor sau în fundația de sub ele. La un stâlp înalt nu ajunge să fie prins doar în bloc. Ar trebui să coboare până în fundația continuă, altfel vântul împinge în rândul de sus al blocurilor și le poate fisura.

Placă de ancorare și șuruburi de sol

Un stâlp cu placă sudată se poate ancora pe un beton existent, de exemplu pe un zid scund. La o lungime de circa 3,8 m însă, asupra ancorelor acționează forțe mari, iar soluția ar trebui verificată de un inginer constructor sau măcar de producătorul sistemului. Șuruburile de sol sunt rapide și fără beton, dar la gardurile înalte cu plasă de umbrire capacitatea lor depinde de teren și trebuie confirmată de producător.

Majoritatea problemelor la stâlpii înalți nu apar la turnarea betonului, ci înainte. Înainte de începerea lucrării, verifică următoarele:

• Limita terenului. La un gard pe hotar merită ca punctele de hotar să fie trasate de un topograf. Să muți un stâlp de trei metri deja betonat e mult mai greu decât unul scund.
• Rețelele subterane. Cere de la deținătorii rețelelor identificarea traseelor de curent, gaz, apă, canalizare și telecomunicații. O groapă de aproape un metru poate atinge un cablu sau o conductă.
• Accesul. Stâlpii sunt lungi, deci trebuie aduși și depozitați lângă traseul gardului. Dacă se sapă cu un burghiu motorizat sau cu un miniexcavator, utilajul trebuie să ajungă până la gard.
• Cabluri și tuburi de protecție. Dacă plănuiești automatizare de poartă, iluminat sau sonerie, tuburile pentru cabluri trebuie să fie în pământ înainte de betonare. Racordarea propriu-zisă o face un electrician autorizat ANRE.
• Gardul vechi. Scoaterea stâlpilor vechi cu fundații de beton este o lucrare separată, iar trebuie stabilit cine o face și unde merg resturile.

Pe șantier, lucrurile decurg de regulă așa. Mai întâi se întinde o sfoară pe traseul gardului și se marchează locurile stâlpilor. La un gard înalt, distanțele sunt mai mici decât la unul scund, adesea în jur de 2 până la 2,5 metri, în funcție de sistem și de faptul că pe gard va fi sau nu plasă de umbrire. Primii se montează stâlpii de colț, de capăt și de poartă, pentru că după ei se aliniază ceilalți.

Gropile se sapă manual, cu burghiul motorizat sau cu utilaje. Pe fund se pune un strat de pietriș. Stâlpul se așază în groapă și se calează astfel încât să aibă înălțimea corectă. La un stâlp de trei metri, înălțimea se verifică după o sfoară întinsă sus între stâlpii de colț sau cu o nivelă optică, nu doar de la sol, pentru că terenul e de obicei denivelat.

Urmează momentul cel mai important: verticala. Stâlpul se verifică cu nivela pe două direcții, de-a lungul gardului și perpendicular pe el. La această lungime se recomandă o nivelă mai lungă sau un fir cu plumb, pentru că o nivelă scurtă scapă o abatere care sus se vede de ordinul centimetrilor. Stâlpul se sprijină cu două sau trei șipci proptite în pământ, ca să nu se miște în timpul betonării și al întăririi.

Betonul se toarnă în straturi și se compactează cu o vergea sau prin batere, ca să nu rămână goluri în fundație. În timpul betonării, verticala se verifică din nou, pentru că betonul împinge ușor stâlpul. Fața de sus a fundației se modelează într-un con ușor dinspre stâlp spre exterior, ca apa să se scurgă și să nu stea lângă oțel.

La un gard înalt, stâlpilor li se adaugă și contrafișe. Se montează la colțuri, la stâlpii de capăt și de poartă, la schimbările de direcție și, pe tronsoanele lungi, și pe parcurs, în funcție de sistem, de exemplu cam la fiecare 25 de metri. Contrafișa are propria fundație mică și se prinde de stâlp cu o brățară sau cu un șurub. La un gard de trei metri e bine ca stâlpul de colț să aibă contrafișe pe ambele laturi.

Același stâlp poate cere pe un teren jumătate din timpul necesar pe altul. Lucrarea e mai simplă pe teren plan, în pământ argilos moale fără pietre, cu acces bun pentru burghiu și cu hotarul clar trasat. Ajută și dacă stâlpii sunt deja aduși la locul lor și betonul se poate amesteca lângă traseul gardului.

Dimpotrivă, lucrarea se complică în aceste situații:

• teren pietros sau stâncos, unde burghiul nu face față și trebuie spart sau folosit un utilaj mai greu,
• argile grele, care se lipesc și în care apa stă în groapă după ploaie,
• pânză freatică ridicată, când groapa se inundă și betonul trebuie turnat cu mai multă grijă,
• pantă, unde înălțimile stâlpilor se decalează în trepte, iar contrafișele au lungimi diferite,
• rădăcini de copaci, fundații vechi sau resturi din gardul anterior,
• rețele pe traseu, când trebuie săpat manual și încet,
• acces îngust, unde stâlpii lungi trebuie cărați de mână pe distanțe mari.

La stâlpii înalți contează și vremea. Pe vânt puternic, un stâlp de trei metri se ține greu vertical, iar betonul proaspăt se poate deplasa sub el. Pe îngheț nu se betonează, decât dacă producătorul betonului permite altfel.

Un stâlp de până la 3,8 m se poate monta pe cont propriu dacă ai îndemânare și cel puțin un ajutor. Singur nu reușești, e lung, greu și, dacă se răstoarnă, poate răni pe cineva. Înainte să sapi, cere identificarea rețelelor. Dacă în timpul săpăturii dai de o conductă de gaz și simți miros de gaz, pleacă imediat de acolo, nu folosi foc deschis sau aparate electrice și sună la numărul de urgență al distribuitorului de gaz sau la 112. Dacă dai de un cablu, oprește lucrul și anunță deținătorul rețelei.

1. Verificarea limitei terenului și a traseelor rețelelor subterane.
2. Întinderea sforii pe traseul gardului și marcarea locurilor stâlpilor de colț și intermediari.
3. Săparea gropilor la o adâncime de aproximativ 80 până la 100 cm și o lățime de cel puțin 30 cm, mai late la stâlpii de colț și de poartă.
4. Așternerea unui strat de pietriș pe fundul gropii și compactarea lui.
5. Închiderea capătului de sus al stâlpului cu un capac, ca să nu intre apă.
6. Așezarea stâlpului în groapă în doi, reglarea înălțimii după sfoară și calarea lui.
7. Verificarea verticalei pe două direcții cu o nivelă lungă și sprijinirea stâlpului cu șipci.
8. Prepararea betonului după instrucțiunile producătorului și turnarea lui în straturi, cu compactare.
9. Verificarea repetată a verticalei și a înălțimii în timpul betonării.
10. Modelarea feței fundației în formă de con dinspre stâlp spre exterior.
11. Lăsarea betonului să se întărească, umezirea lui în primele zile pe vreme caldă, cu sprijinirile lăsate pe loc.
12. Montarea contrafișelor și întinderea plasei doar după ce betonul s-a întărit suficient.

Când verifici partea de sus a stâlpului de pe scară, folosește o scară stabilă și roagă pe cineva să o țină. Dacă gardul susține automatizarea porții sau iluminat, partea electrică las-o pe seama unui electrician autorizat ANRE.

La stâlpii înalți, greșelile nu se iartă. Ce la un gard scund trece neobservat, aici iese la iveală până la prima iarnă sau prima furtună.

• Fundație prea puțin adâncă. Cu timpul, stâlpul se înclină în direcția vântului dominant, iar înghețul îl poate ridica. La un gard de trei metri, înclinarea se vede deja din stradă.
• Groapă prea îngustă. Dacă groapa e doar puțin mai lată decât stâlpul, betonul formează o manta subțire, iar stâlpul se îndoaie în ea ca într-un tub.
• Beton sub nivelul solului, fără pantă. În jurul stâlpului se formează o adâncitură în care stă apa. Oțelul de la bază ruginește mai repede, iar înghețul poate degrada betonul.
• Stâlp deschis la capăt. Apa intră în țeavă, îngheață iarna și poate crăpa stâlpul. Capacul e un detaliu mic, dar important.
• Contrafișe lipsă sau prea slabe. După întinderea plasei, stâlpii de colț se îndoaie spre interior, iar plasa se lasă.
• Plasa întinsă prea devreme. Betonul proaspăt nu rezistă la tensiunea sârmelor, iar stâlpul se mișcă. Plasa se întinde de regulă abia după câteva zile, pe vreme rece și mai târziu.
• Plasă de umbrire fără calcul. Proprietarul pune ulterior pe gard o plasă de umbrire care nu a fost prevăzută. Gardul se comportă brusc ca o velă, iar stâlpii se înclină.
• Zincare deteriorată. La scurtarea stâlpului rămâne oțelul neprotejat. Fără retușare cu spray de zinc, tăietura începe să ruginească.

Timpul pentru un stâlp depinde mai ales de teren și de acces. Pe pământ moale, cu burghiu, se montează într-o zi mult mai mulți stâlpi decât pe o pantă pietroasă cu săpătură manuală. Stâlpii de colț și de poartă durează mai mult, pentru că au fundații mai mari și contrafișe, iar alinierea lor e mai pretențioasă.

Betonul are nevoie de timp. În primele zile după betonare, stâlpul nu se încarcă, iar sprijinirile rămân pe loc. Plasa, sârmele de întindere și plasa de umbrire se montează de obicei după aproximativ o săptămână, pe vreme rece și mai târziu. Betonul atinge rezistența deplină de regulă după circa 28 de zile. O poartă grea sau o automatizare merită montată abia după întărirea suficientă, după recomandarea furnizorului porții.

După stâlpi urmează montajul plasei sau al plaselor de protecție, eventual al porții și al automatizării ei. Stabilește ordinea dinainte, ca montatorul de plasă să nu vină înainte să se întărească betonul, iar electricianul să fie prezent când se pozează tuburile de protecție.

Verifică stâlpii înainte de montajul plasei, când totul se vede bine și o eventuală corectare e mai simplă. Uită-te de-a lungul șirului de stâlpi de la capătul gardului: vârfurile ar trebui să formeze o linie continuă, iar stâlpii să stea pe aceeași aliniere. Cu o nivelă lungă, verifică verticalitatea la câțiva stâlpi aleși la întâmplare. La recepție, parcurge această listă:

• stâlpii stau în locurile stabilite și pe aliniamentul sforii,
• vârfurile stâlpilor au aceeași înălțime sau urmăresc lin panta,
• verticala e corectă pe ambele direcții, inclusiv la stâlpii de colț și de poartă,
• distanțele dintre stâlpi corespund înțelegerii și sistemului de gard,
• fundațiile au adâncimea și lățimea stabilite, eventual există fotografii din timpul betonării,
• suprafața betonului are pantă dinspre stâlp și apa nu stagnează lângă el,
• contrafișele sunt montate la colțuri, la capete, la poartă și la schimbările de direcție,
• stâlpii au capace, iar tăieturile au protecția anticorozivă refăcută,
• tuburile de protecție pentru cabluri sunt pozate unde au fost planificate,
• stâlpii nu se mișcă atunci când îi împingi cu mâna în partea de sus,
• zona e curată, iar pământul săpat a fost dus sau împrăștiat conform înțelegerii.