Montare plasă de gard peste 3,0 m

Lucrarea din lista de prețuri se calculează pe metru liniar (ml) de gard. Prin montarea plasei se înțelege de regulă:

• tragerea sârmelor de întindere,
• desfășurarea și agățarea plasei,
• întinderea ei și prinderea de sârme și de stâlpi,
• finisarea capetelor la stâlpii de capăt și de colț.

Montarea stâlpilor, turnarea fundațiilor, contrafișele, porțile și portițele sunt de obicei lucrări separate. Când compari ofertele, verifică exact ce intră în fiecare poziție. Se întâmplă des ca o ofertă să pară mai avantajoasă doar pentru că lipsesc din ea stâlpii sau accesoriile de prindere.

O înălțime de peste 3,0 m înseamnă că plasa aproape niciodată nu se rezolvă dintr-o singură fâșie obișnuită din rolă. Rolele de plasă împletită se găsesc în mod curent până la înălțimi de aproximativ doi metri. Dimensiunile mai mari există ca plasă pentru terenuri de sport, dar nu sunt mereu disponibile din stoc. În practică se montează deseori două fâșii suprapuse, îmbinate pe o sârmă orizontală sau pe o țeavă orizontală. Tocmai această îmbinare este una dintre principalele diferențe față de gardurile joase.

În lista de prețuri mai găsești două lucrări înrudite, fiecare cu pagina ei. Diferența nu stă doar în metrii de înălțime, ci în tot modul de lucru:

• Plasă până la 1,4 m: gard scund în jurul grădinii sau pentru separarea unor zone din curte. Se lucrează de la sol și ajung de regulă trei sârme de întindere, o singură fâșie din rolă și doi oameni. Este o lucrare pe care o poate face și un amator îndemânatic.
• Plasă până la 1,8 m: cel mai obișnuit gard de hotar la o casă. Tot o singură fâșie și trei sârme, iar marginea de sus se ajunge de la sol sau de pe o scară joasă. Stâlpii și întinderea sunt mai solicitate, dar procedura rămâne aceeași.
• Plasă peste 3,0 m: terenuri de sport, terenuri de tenis, incinte, țarcuri. Se lucrează de pe schelă sau de pe platformă, sunt mai multe sârme și apare des o țeavă orizontală la mijloc sau sus. Plasa se compune din mai multe fâșii, iar echipa are nevoie de cel puțin trei oameni. Stâlpii sunt mai groși, mai deși și fundați mai adânc.

De ce nu există o treaptă intermediară între 1,8 m și 3,0 m? Un gard de aproximativ doi metri se rezolvă în practică asemănător cu varianta până la 1,8 m, doar cu o fâșie de plasă mai înaltă. Peste trei metri însă logica gardului de grădină nu mai funcționează. Plasa se comportă mai degrabă ca o prelată mare, care are nevoie de o structură rigidă. Dacă vrei doar să oprești câinele sau privirile, alege o variantă mai joasă. Dacă gardul trebuie să oprească mingea, să împiedice un adult să se cațere sau să țină animale care sar, ai nevoie de lucrarea de față.

Stâlpii și fundațiile

Plasa se montează doar pe o structură portantă terminată. Stâlpii trebuie să fie betonați, aduși la verticală și aliniați. Betonul fundațiilor are nevoie de timp. Înainte să se tragă de stâlpi, el ar trebui să se întărească de regulă cel puțin câteva zile. Timpul exact îl indică producătorul amestecului și depinde de vreme. Întinderea unei plase înalte creează forțe mari în stâlpii de capăt. Un beton tânăr cedează sub ele, iar stâlpul rămâne înclinat definitiv.

La peste trei metri se folosesc stâlpi din țeavă mai groși, cu perete mai gros decât cei de grădină. Distanțele dintre stâlpi sunt mai mici, aproximativ 2,5 m în loc de obișnuiții trei metri. Fundațiile sunt mai adânci și mai late. Stâlpii de colț, de capăt și cei de schimbare a direcției trebuie să aibă contrafișe. Pe tronsoanele lungi, contrafișele se pun și pe stâlpii intermediari, la intervale regulate. Dimensiunile concrete ar trebui stabilite de furnizorul sistemului sau de proiectant, mai ales acolo unde contează încărcarea din vânt sau loviturile de minge.

Terenul și accesul

• De-a lungul liniei gardului trebuie să existe o fâșie liberă, pe care să poată circula o schelă mobilă sau o platformă.
• Terenul de sub gard ar trebui nivelat, ca marginea de jos a plasei să nu atârne deasupra unei gropi și să nu intre în denivelări.
• Tufișurile, crengile și resturile gardului vechi se îndepărtează din timp.
• Dacă gardul se ridică pe limita proprietății, limita ar trebui trasată de un topograf. La un gard înalt, o abatere de câțiva centimetri se corectează mult mai greu decât la unul scund.

Este bine să vorbești din timp și cu vecinii. Un gard de peste trei metri le poate face umbră, iar echipa de montaj poate avea nevoie de acces și din partea lor.

Plasă împletită din rolă

Plasa împletită clasică este alegerea cea mai frecventă pentru terenuri de sport și de tenis. La această înălțime se alege sârmă mai groasă și ochi mai mici. Așa plasa rezistă la loviturile mingii și nu se poate escalada ușor. Se produce zincată sau plastifiată.

• Zincată: suportă mai bine deteriorările mecanice la întindere.
• Plastifiată: arată mai bine și rezistă mai mult la coroziune. Stratul de plastic nu trebuie însă rupt cu cleștele sau cu dispozitivul de întindere. Unde învelișul e deteriorat, sârma începe să ruginească.

Plasă sudată și panouri

Plasa sudată din rolă este mai rigidă. La înălțime mare tinde să facă valuri dacă nu e întinsă foarte bine. Sistemele cu panouri bordurate (2D și 3D) se folosesc la această înălțime mai ales la baze sportive și incinte, unde panourile se montează suprapuse pe stâlpi de sistem. Panourile nu se montează prin întindere, ci se prind în suporturi, deci sunt o altă lucrare din lista de prețuri. Pagina de față se referă la plasa care se întinde între stâlpi.

Sârme de întindere, țevi orizontale și accesorii

Un gard scund se descurcă cu trei sârme de întindere. Peste trei metri se pun de regulă mai multe, aproximativ la fiecare 60-80 cm pe înălțime, după indicațiile furnizorului sistemului. La gardurile sportive se folosește în locul sârmei de sus, sau împreună cu ea, o țeavă orizontală. Ea păstrează forma gardului și împiedică bombarea.

Mai sunt necesare:

• bare de întindere, care se trec prin plasă la stâlpii de capăt,
• întinzătoare pentru sârmă,
• cleme,
• sârmă de legat.

Accesoriile ar trebui să aibă același tratament de suprafață ca plasa. O clemă zincată pe plasă plastifiată arată ciudat, iar combinația de metale diferite poate grăbi coroziunea.

1. Verificarea structurii. Montatorul verifică verticalitatea și alinierea stâlpilor, rezistența contrafișelor și întărirea betonului. Dacă un stâlp e strâmb, se rezolvă acum, nu după ce plasa e întinsă.
2. Tragerea sârmelor de întindere. Sârmele se prind de stâlpii de capăt, trec prin stâlpii intermediari și se întind treptat cu întinzătoarele. La un gard înalt se întind uniform, de jos în sus, ca stâlpii să nu fie trași într-o singură parte.
3. Montarea țevilor orizontale. Dacă sistemul are țeavă orizontală, aceasta se fixează în colierele de pe stâlpi înainte de plasă.
4. Desfășurarea și agățarea primei fâșii. Rola se desfășoară de-a lungul gardului. La început se trece prin plasă o bară de întindere, care se prinde de stâlpul de capăt. Fâșia de jos se agață pe sârme. Când sunt două fâșii suprapuse, se începe de obicei de jos.
5. Întinderea plasei. La celălalt capăt al tronsonului, plasa se întinde cu o a doua bară de întindere și cu un dispozitiv de tensionare. La înălțime mare se trage în mai multe puncte deodată. Altfel plasa se întinde doar la mijloc, iar sus și jos rămâne moale.
6. Îmbinarea fâșiilor. Fâșia de sus se agață astfel încât să se continue cu cea de jos, pe sârma orizontală sau pe țeavă. Fâșiile se îmbină prin împletirea unei sârme sau prin legături dese. Între ele nu trebuie să rămână un spațiu prin care să treacă o minge sau o mână.
7. Prinderea de sârme și de stâlpi. Plasa se leagă de sârme la distanțe regulate, destul de dese, și de fiecare stâlp. Legăturile rare sunt la această înălțime cea mai frecventă cauză a bombării ulterioare.
8. Finisarea capetelor. La colțuri și la capete plasa se finisează. Capetele de sârmă care prisosesc se îndoaie spre interior, ca nimeni să nu se agațe cu hainele sau cu mâna. Marginea de jos se verifică pe toată lungimea.

Lucrul la înălțime

Marginea de sus a plasei este la o înălțime de la care o cădere înseamnă un accident grav. Montajul de pe o scară simplă sprijinită de stâlp nu este sigur. Scara alunecă ușor când tragi de plasă. Echipele profesioniste lucrează de pe schele mobile sau de pe platforme de lucru și folosesc echipamente de protecție împotriva căderii. Pe vânt puternic, plasa înaltă nu se montează deloc. O fâșie desfășurată se comportă ca o velă și poate trage după ea un om, chiar și cu schelă cu tot.

Din acest motiv, pagina de față nu are un ghid pentru meșterii amatori. Montarea unei plase de peste trei metri ține de o echipă dotată și instruită. Dacă vrei să lucrezi singur, variantele până la 1,4 m sau 1,8 m sunt cele potrivite.

Dificultatea, și deci costul, depind de mai mulți factori decât ar părea la prima vedere:

• Un tronson drept și lung este cel mai simplu. Echipa intră în ritm și întinde plasa pe lungimi mari dintr-odată.
• Multe colțuri și frânturi înseamnă multe capete, multe bare de întindere și reluarea întinderii. Tronsoanele scurte se fac încet.
• Panta îngreunează totul. Plasa trebuie tăiată și modelată, schela se stabilizează greu, iar marginea de jos se păstrează greu la aceeași distanță de teren.
• Accesul dificil încetinește mult lucrul. Exemple: gard lipit de un zid, lângă o apă sau lângă construcția vecinului, unde nu se poate monta schela.
• Două sau mai multe fâșii suprapuse adaugă îmbinarea, care merge încet și trebuie făcută precis.
• Stâlpii montați prost de altă firmă înseamnă des că montatorul trebuie întâi să repare. Altfel plasa nu va fi niciodată întinsă frumos.
• Vremea: vântul și gerul opresc sau încetinesc lucrul, iar plasa plastifiată devine mai fragilă la frig.

Plasa înaltă rareori stă singură. Înainte de montare ar trebui terminate săpăturile și betonările din jur, ca utilajele să nu mai circule pe lângă gard. La terenurile de sport se face des întâi suprafața, gazon sintetic sau asfalt, și abia apoi plasa. În acest caz schela poate deteriora suprafața, deci ordinea și protecția se stabilesc dinainte.

Dacă vrei să agăți mai târziu pe gard o plasă de umbrire sau bannere publicitare, spune asta înainte să se monteze stâlpii. La fel dacă vrei să-l lași să fie acoperit de plante agățătoare. Plasa goală opune foarte puțină rezistență vântului. O suprafață acoperită de peste trei metri înălțime prinde însă mult vânt, iar stâlpii dimensionați doar pentru plasă se pot îndoi sau smulge. Același lucru se întâmplă cu chiciura și cu zăpada care se lipește de o plasă deasă.

Porțile și portițele se montează de regulă înainte de plasă sau odată cu ea, ca plasa să se poată finisa pe stâlpii lor.

Cablurile, iluminatul terenului și camerele montate pe stâlpi sunt treaba exclusivă a unui electrician autorizat ANRE. Înainte de săparea fundațiilor, cere operatorilor de rețele să marcheze traseele subterane. Dacă la săpătură dai de o conductă de gaz și simți miros de gaz, părăsește locul și sună la numărul de urgență al distribuitorului de gaz sau la 112.

• Întindere slabă. După prima vară plasa se bombează și face „burți” între stâlpi. La loviturile de minge se deformează definitiv.
• Legături rare de sârme. Plasa alunecă, fâșia de sus se desprinde de cea de jos și apare un spațiu liber.
• Întindere pe beton tânăr. Stâlpii de capăt se înclină spre interior și tot gardul se slăbește. Reparația înseamnă demontarea tronsonului.
• Lipsa contrafișelor. Stâlpul de colț se îndoaie treptat. La peste trei metri, problema apare mai repede decât la un gard scund.
• Fâșii îmbinate greșit. Apare un val orizontal vizibil sau un spațiu la mijlocul gardului, prin care trece mingea.
• Înveliș de plastic deteriorat. Cu timpul apar puncte de rugină, mai ales unde plasa a fost trasă cu cleștele.
• Capete de sârmă ascuțite. Pe un teren de joacă sau de sport sunt un risc real, copiii se rănesc ușor în sârma ieșită în afară.
• Spațiu prea mare la sol. Pe sub gard se strecoară un câine, o minge sau un copil. La țarcuri și terenuri de sport, asta anulează rostul gardului.

Montarea plasei înalte durează mult mai mult decât la variantele joase. Fiecare metru liniar are mai multe sârme și mai multe legături. Deseori se adaugă îmbinarea fâșiilor și mutarea continuă a schelei. Un tronson drept în jurul unui teren mic îi ia de obicei unei echipe cu experiență câteva zile. O incintă cu multe frânturi, pe pantă, poate dura considerabil mai mult.

La asta se adaugă timpul de întărire a betonului din fundații. Acest timp nu se suprapune cu montarea plasei. Un program realist lasă deci o pauză între betonarea stâlpilor și întindere, plus o rezervă pentru vreme nefavorabilă.

Parcurge gardul terminat pe toată lungimea, din ambele părți, și privește-l și de la distanță, unde denivelările se văd cel mai bine. Apasă plasa cu mâna în mai multe puncte, la înălțimi diferite. Ar trebui să cedeze uniform și să revină. La recepție verifică:

• stâlpii sunt verticali și aliniați, niciunul nu s-a înclinat după întindere,
• plasa este întinsă uniform pe toată înălțimea, fără bombări și valuri,
• îmbinarea dintre fâșii este continuă, fără spații și fără frântură vizibilă,
• plasa este legată de fiecare sârmă și de fiecare stâlp, la distanțe dese,
• sârmele de întindere sunt întinse, iar întinzătoarele strânse,
• stâlpii de colț și de capăt au contrafișe și sunt fermi,
• țevile orizontale, dacă fac parte din sistem, sunt bine prinse în coliere,
• capetele de sârmă sunt îndoite spre interior și nu ies nicăieri în afară,
• învelișul de plastic nu este rupt sau zgâriat,
• marginea de jos păstrează distanța convenită față de teren pe toată lungimea,
• zona este curățată, fără resturi de sârmă și bucăți de plasă care ar putea răni oamenii sau strica mașina de tuns iarba.