Montarea plasei de gard până la 1,8 m

Plasa până la 1,4 m se pune de obicei în jurul grădinilor, caselor de vacanță și între loturi vecine. Oprește câinele și majoritatea animalelor, arată ușor și nu îți ia priveliștea. Este varianta simplă, pe care o poate face și un om îndemânatic.

Plasa până la 1,8 m este obișnuită în jurul caselor. Un adult nu o mai trece din mers, iar gardul lasă în continuare să treacă lumina și aerul. Pe o suprafață mai mare însă bate mai tare vântul, așa că stâlpii de colț și cei de capăt trebuie montați cu mai multă grijă.

Plasa peste 3 m se folosește mai ales la incinte industriale, depozite, terenuri de sport, ferme și țarcuri pentru vânat. Aici nu mai e vorba de un gard de grădină, ci de o construcție în care vântul împinge ca într-o velă. Se folosesc stâlpi mai groși, fundații mai adânci, mai multe rânduri de sârmă de întindere și adesea un bavolet, adică un braț înclinat în vârful stâlpului pentru sârmă ghimpată sau concertina. Un astfel de gard ar trebui proiectat și ridicat de o firmă specializată.

• Plasa zincată este varianta simplă, potrivită acolo unde contează funcția, nu aspectul. În locuri umede poate apărea în timp rugina.
• Plasa plastifiată are peste sârma zincată un strat de PVC, de obicei verde. Rezistă mai bine la umezeală și la lovituri, iar în grădină arată mai natural. Pentru un gard permanent în jurul casei se alege mai des.
• Plasa sudată sau plasa împletită din sârmă mai groasă se folosește la gardurile înalte, unde plasa trebuie să suporte o tensiune mai mare.

Pe lângă plasă îți trebuie stâlpi intermediari, stâlpi de colț și de capăt mai rezistenți, contrafișe, sârmă de întindere, întinzătoare, sârmă de legat sau cleme și beton pentru fixarea stâlpilor. La accesoriile mărunte nu merită să faci economie: exact acolo slăbește gardul primul.

La început e important să știi exact unde e limita terenului. Dacă nu ești sigur, merită să chemi un inginer topograf să o marcheze, ca gardul să nu ajungă pe terenul vecinului. Apoi linia se marchează cu țăruși și sfoară și se stabilesc locul porții și colțurile.

Stâlpii se pun de obicei la 2 până la 2,5 m unul de altul, iar în zone cu vânt puternic sau la garduri înalte, mai des. Gropile pentru un gard obișnuit au în general o adâncime de aproximativ 60 până la 80 cm, ideal sub adâncimea de îngheț, care în multe zone din România este în jur de 80 cm sau puțin mai mult. La gardurile peste 3 m fundațiile sunt mai adânci și mai masive, des 80 până la 120 cm, în funcție de sol și de proiect.

Primii se betonează stâlpii de colț și de capăt, împreună cu contrafișele, pentru că pe ei se întinde toată plasa. Între ei se întinde o sfoară și după ea se montează stâlpii intermediari, fiecare verificat cu nivela. Betonul trebuie să se întărească, iar producătorii indică de obicei câteva zile. Abia după aceea stâlpii pot fi încărcați cu întinderea plasei.

La un gard obișnuit, sârma de întindere se trage pe trei rânduri: jos, la mijloc și sus. Gardurile înalte au nevoie de mai multe rânduri. Plasa se desfășoară de-a lungul gardului, se prinde de stâlpul de capăt și se întinde treptat, nu cu smucituri, spre celălalt capăt. La final se leagă de fiecare stâlp și de sârmele de întindere.

Cel mai simplu se lucrează pe teren plat, cu pământ moale, acces bun și fără gard vechi. În schimb, lucrarea durează mai mult și costă mai mult când apar:

• sol pietros sau argilos, în care gropile se sapă greu,
• pantă, unde gardul trebuie făcut în trepte sau plasa adaptată la teren,
• demontarea gardului vechi și scoaterea fundațiilor vechi din beton,
• multe colțuri, porți și tronsoane scurte, pentru că fiecare capăt are nevoie de contrafișă,
• plăci de soclu sub plasă, sârmă ghimpată sau bavolet,
• înălțime peste 3 m, unde se lucrează de pe schelă sau de pe platformă.

• Fundații prea puțin adânci. După prima iarnă sau după un vânt puternic stâlpul începe să se clatine și trage după el tot panoul.
• Lipsa contrafișelor la colțuri. Plasa întinsă trage treptat stâlpul de colț spre interior.
• Întinderea plasei când betonul e încă proaspăt. Stâlpul se înclină și nu mai poate fi îndreptat.
• Distanțe prea mari între stâlpi. Plasa se lasă între ei.
• Întindere inegală sau exagerată. Plasa prea lejeră face valuri, cea prea întinsă îndoaie stâlpii.
• Linie strâmbă. La un gard lung, chiar și o abatere mică la început se vede clar la capăt.

Un gard mai jos, până la 1,4 m sau până la 1,8 m, îl poți face singur dacă ai un ajutor și câteva zile la dispoziție. Gardul peste 3 m lasă-l pe seama unei firme, pentru că se lucrează la înălțime și este o construcție care trebuie calculată.

1. Se verifică limita terenului și se marchează linia cu țăruși și sfoară.
2. Se marchează locurile stâlpilor, aproximativ la fiecare 2 până la 2,5 m, apoi colțurile și poarta.
3. Se sapă gropi de aceeași adâncime, de obicei 60 până la 80 cm.
4. Se betonează stâlpii de colț și de capăt cu contrafișe și se verifică cu nivela.
5. Se întinde sfoara între stâlpii de capăt și după ea se betonează stâlpii intermediari.
6. Se lasă betonul să se întărească, după indicațiile producătorului.
7. Se trag și se întind cele trei rânduri de sârmă de întindere.
8. Se desfășoară plasa, se prinde de stâlpul de capăt și se întinde treptat.
9. Se leagă plasa de fiecare stâlp și de sârme, la distanțe regulate.
10. Se verifică linia și întinderea, apoi se îndoaie capetele ascuțite ale sârmelor.

• stâlpii stau vertical și în linie, niciunul nu se mișcă la împingere,
• stâlpii de colț și de capăt au contrafișe,
• fundațiile din beton sunt întregi, fără goluri, iar apa nu băltește în jurul lor,
• sârmele de întindere sunt întinse și bine prinse în întinzătoare,
• plasa este dreaptă, fără valuri sau burți, la aceeași înălțime pe toată lungimea,
• plasa este legată de fiecare stâlp și de sârme,
• stratul de protecție al plasei și al stâlpilor nu este deteriorat,
• capetele ascuțite ale sârmelor sunt îndoite, iar zona din jurul gardului este curățată.